top of page
Caută

Alimente potrivite pentru un mic dejun echilibrat

Un mic dejun echilibrat înseamnă porția ta de sănătate, așa că ar fi bine să ai în vedere ca în fiecare dimineață să nu „sari” peste acesta. Cu ajutorul Thermomix vei reuși să gătești sănătos și să faci în același timp economie de timp și asta pentru că nu vei sta în bucătărie să gătești minute bune.



Poți prepara cu ajutorul Thermomix cu ușurință tot ceea ce înseamnă mic dejun sănătos, pornind de la omlete și până la salate sau sucuri de fructe. Tot ceea ce trebuie să faci este să accesezi butonul aparatului, să te inspiri din rețetele de pe platforma cookidoo.internațional și să selectezi opțiunile sănătoase pentru tine și pentru familia ta.

Se spune despre micul dejun că este cea mai sănătoasă masă a zilei, ne oferă porția aceea de energie de care avem nevoie întreaga zi. De aceea, nutriționiștii consideră că este foarte bine să mâncăm dimineața. Unii dintre noi sar peste această masă a zilei, considerând-o deloc importantă, iar aceasta este o mare greșeală.

Potrivit nutriționiștilor, micul dejun ar trebui luat în primele 60 de minute maxim de când ne-am trezit. Ceea ce trebuie să înțelegem este că organismul se trezește odată cu noi și are nevoie de aceeași energie pentru ca începutul de zi să fie unul promițător. Dacă nu poți mânca așa de dimineață, ar trebui să iei în calcul să consumi câteva migdale sau o prună uscată, ba chiar și un simplu pahar de apă care să îți spună întreg metabolismul în funcțiune, să îți hidrateze organele vitale și să te ajute să elimini toxinele, ba chiar să și slăbești.

Ce mâncăm la micul dejun?

Cereale

Iată o prima opțiune bună pentru tine. Cerealele conțin multe fibre, de aceea ar fi indicat să consumi ovăz, o cereală sută la sută integrală, o sursă bogată de fibre și vitamine. Ovăzul conține o fibră unică și mai exact beta glucan care contribuie la reducerea colesterolului rău din organism. Puțin lapte sau kefir, alături de cereale din ovăz ar putea fi soluția potrivită pentru un mic dejun sănătos.

Ouă

Aproape că nu ne închipuim micul dejun fără ouă preparate fie sub formă de omletă, fie sub formă de ouă fierte. Ele sunt mai mult decât sănătoase și asta pentru că conțin vitamina A, D și vitamina B12. De asemenea, sunt o sursă de proteine - conțin 8 grame de proteine într-un singur ou, astfel că ne oferă senzația de sațietate vreme lungă. Ouăle au grijă de creierul nostru și de sănătatea ficatului și asta pentru că conțin colină, un nutrient cât se poate de important.

Iaurt

Iaurtul câte o sursă de probiotice, așa că dacă vrei să ai un mic dejun cât se poate de sănătos poate că ar fi bine să îl consumi. Conține și mult calciu, contribuind la sănătatea oaselor.

Semințele

Semințele sunt benefice pentru organismul tău. Ai putea să le adaugi în diverse smoothie-uri, budinci, ba chiar și în mâncăruri gătite, specifice pentru micul dejun. Optează pentru semințe de susan, chia, semințe de dovleac, dar și pentru semințe de in, acestea fiind potrivite mai ales atunci când ai un deficit de vitamina D. Semințele îți îmbunătățesc digestia. Cu toate acestea nu exagera! Este suficient să adaugi câteva lingurițe în portia ta de mâncare.

Pâine integrală

Pâinea poate fi preparată cu ușurință cu ajutorul Thermomix. Acest aparat este mai mult decât un simplu robot de bucătărie, beneficiază de numeroase funcții, ba chiar și de cea de frământare și dospire. Adaugi ingrediente după ingrediente și la final vei obține pâine gustoasă, din făină integrală, preparată cu multă atenție acasă. Ai putea să o consumi la micul dejun, fiind cât se poate de sănătoasă.

Avocado

Iată un alt lucru de care ai nevoie. Avocado este o grăsime sănătoasă, beneficiază de numeroase fibre, dar și de apă, așa că ai putea opta pentru o felie de pâine integrală alături de avocado, fiind cât se poate de gustos.

Fructe

Fructele sunt nelipsite de la masa de dimineață. Alege să consumi fructe la micul dejun și mai mult ca sigur îți vei lua de acolo energia de care ai nevoie. De exemplu, dacă vei consuma afine, vei avea multe fibre pentru ca organismul tău să funcționeze corect și în același timp vitamina C din belșug. Fructele de pădure conțin antioxidanți, de aceea ai putea să le adaugi la micul dejun. Antioxidanții au un rol major, protejând celulele de de stresul oxidativ. În același timp, fructele la micul dejun îmbunătățesc circulația și protejează vasele de sânge.

Miere

Pentru a reduce porția de dulciuri din timpul zilei ai putea să adaugi în ceașca de cafea o linguriță de miere la micul dejun. Mierea este sănătoasă, gustoasă și mai ales te ajută să îți menții un număr potrivit de kilograme.

Dacă vrei să participi la o demonstrație culinară gratuită, oferită de Thermomix, te invităm să te înscrii aici.

157 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page