
Cremă de ciocolată albă cu alune de pădure /Nutella
Știai că poți măcina semințele de floarea soarelui, migdalele sau chiar macul, la Thermomix?
Este extraordinar să poți obține în doar 1 minut, făină de migdale sau de nuci!
Brioșele sunt printre cele mai simple, dar spectaculoase deserturi rapide, pe care, cu toții, le facem destul de des.
Varianta propusă, este una sănătoasă potrivită pentru copii și deopotrivă pentru adulți, delicioasă, cu ingrediente ce aduc un aport semificativ de vitamine în mod natural.
Curmalele dau o dulceață naturală acestor brioșe, plus că sunt o sursă bogată de fibre (chiar mai mare decât spanacul) și potasiu (de două ori mai mult decât bananele). Sunt, de asemenea, o sursă de magneziu, calciu, fier și vitamina B6.
Ingrediente:
80 gr semințe de floarea-soarelui
200 gr morcovi, curățați și tăiați în bucăți
100 gr curmale
2 ouă
60 gr lapte
2 linguri zahăr de cocos
120 gr ulei de măsline extravirgin
170 gr făină integrală
20 gr cacao
2 lingurițe praf de copt
70 gr picături de ciocolată neagră
Pregătire:
1. Preîncălziți cuptorul la 160°C. Pregătiți o tavă de brioșe cu 12 găuri ( opțional puneți hârtii pentru brioșe sau ungeți cu unt marginile formei de brioșe).
2. Puneți 60 gr de semințe de floarea-soarelui în bolul de mixare și măcinați 10 sec./ viteza 8. Curățați pereții bolului de mixare cu spatula.
3. Adăugați morcovii și curmalele, apoi tocați 12 sec./ viteza 6.
4. Adăugați ouăle, laptele, zahărul și uleiul, apoi amestecați 6 sec./ viteza 4.
5. Adăugați făina, cacao, praful de copt și picăturile de ciocolată, apoi amestecați 30 sec./ sens antiorar / viteza 3. Dacă ingredientele nu s-au amesteat bine, mai amestecați puțin cu spatula. Împărțiți amestecul în mod egal în forma de brioșe și ornați cu restul de semințe de floarea soarelui. Coaceți timp de 30 de minute (160°C). Înainte de servire, se transferă pe un grătar pentru a se răci complet.
Poftă bună!
Foto credit @ThermomixcuDaniela
Sursa cookidoo.ch
