
Chiftele de vită la cuptor
cu carne de vită, gătită lent
Cu ajutorul funcției High Temperature specifică Thermomix TM6, aromele se întrepătrund perfect într-o combinație savuroasă și perfect gătită la temperatură inaltă. Această funcție specifică, permite păstrarea tuturor aromelor minunate, caracteristice preparatelor din carne de vită.
Aceasta rețetă este făcută special pentru iubitorii acesteia.
Ingrediente:
Vita gătita lent
3 căței de usturoi
20 gr de ulei
100 gr ceapă, tăiate în inele
1 ardei iute tăiat inele (după gust)
200 ml zeamă/supă de carne
600 gr carne de vită, tăiată cubulețe (3 cm)
50 gr pastă de roșii
2 crenguțe de cimbru proaspăt sau uscat
½ linguriță de piper
200 gr roșii, tăiate în sferturi (sau din conservă)
150 gr de apă
concentrat pastă după gust
20 gr suc de lămâie
1 linguriță concentrat de carne, de casă (pentru 0,5 l)
pătrunjel verde
Ingrediente chiftele:
mărar
100 gr ceapă
3 căței de usturoi
20 gr de ulei
Carnea de vită gătita lent
2 ouă
½ linguriță de piper
sare după gust
2 felii de pâine sau 50-70 gr pesmet
Preparare:
Vita gătită lent
Adăugați usturoiul, ceapa și uleiul în bol, tocați 5 sec / viteza 5 și curățați pereții bolului, cu spatula.
Gătiți timp de 2 minute / 120 ° C / viteza 1.
Adăugați 200 ml zeamă/supă de carne, pasta de roșii, piperul și eventual ardei iute tăiat inele, așezați protecția împotriva stropirii pe capacul bolului de mixare și gatiți conform funcției automate High Temp (are timpul și temperatura presetate).
Adăugați crenguțele de cimbru întregi ( le veți scoate la final ) 600 g carne cubulețe, roșiile, apă, suc de lămâie și concentrat pastă și gătiți lent, 4 ore și 30 minute / 95 ° C. Condimentați preparatul după gust. Timpul de gătire il puteți adapta după cum vă doriți consistența ingredientelor.
Preparare chiftele de vită la cuptor
Strecurați zeama de la carne și o puteți reutiliza la altă rețetă
Adăugați usturoiul, ceapa și uleiul în bol, tocați 5 sec / viteza 5 și curățați pereții bolului, cu spatula.
Gătiți timp de 2 minute / 120 ° C / viteza 1.
Adăugați painea mărunțita sau pesmetul și amestecați 7 sec / viteza 7.
Adăugați mărarul tocat, ouăle, carnea și condimentele și amestecați 20 sec / viteza 3, pâna compoziția devine omogenă.
Formați chiftelele, le așezați pe hârtie de copt în tava pentru cuptor și gătiți cu ventilație, 30 minute, 180 grade, sau pâna se rumenesc chiftelele.
Bon apetit!
Sursa: @ThermomixsiOana
