Lapte de migdale, nuci și scorțișoară
Inspirație și creație. Cât de minunat poate să fie să ai mereu la îndemână lapte proaspăt vegetal, făcut făra efort, fix cu mixul de ingrediente preferate? Punem ingredientele în bolul de mixare, vrum-vrum, 1 minut și jumătate și gata. Putem savura!
Puteți îmbogăți gustul cu aromele preferate: scorțișoară, ghimbir, turmeric, miere, cuișoare sau cacao.
Ingrediente:
100 gr migdale
60 gr nuci românești
25 gr miere
1 vârf de cuțit de scorțișoară
un praf de sare(opțional-intensifică gustul)
1 litru apă plată
Preparare:
1. Punem semințele la hidratat pentru 8 ore.
2. Punem în bolul de mixare migdalele și nucile hidratate și mixăm 5 secunde/viteza 10. Curătăm pereții bolului.
3. Adăugăm 500 ml apă plată și mixăm 1 minut/viteza 10.
4. Adăugăm restul de apă, mierea, scorțișoara și sarea și mixăm 20 secunde/viteza 10.
Sursa: @ThermomixcuDaniela
Poftă bună!